În cadrul Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, funcţionează Centrul de Brokeraj Inovational, care acţionează în direcţia facilitării cooperării între instututele de cercetare şi partenerii industriali, în mod special intreprinderile mici si mijlocii (IMM). În RM dialogul şi conlucrarea între instituţiile de cercetare şi mediul de afaceri este unul moderat. Pe de o parte, mediul de afaceri nu este încurajat din punct de vedere fiscal să pună în practică rezultatele cercetării, iar pe de altă parte, cercetarea nu este întodeauna ancorată în realitate. Realizarea unei normalităţi între cele două medii e posibilă prin o adaptarea la cerinţele momentului si printr-o armonizare a intereselor comune.
Intreprinderile care întâmpină unele obstacole, de ordin procedural sau operaţional, pot apela la serviciile Centrului în vederea identificării unor soluţii fezabile achiziţionate de la instituţiile din sfera ştiinţei si inovării din Republica Moldova. Prin această conlucrare ne dorim să facem accesibile şi vizibile inovaţiile apărute prin aplicarea rezultatelor cercetării şi să le facem cunoscute cercetătorilor nevoile şi cerinţele reale de inovare ale mediului de afaceri. Centrul este mediul în care capacitatea de inovare va fi transformată în afacere de succes.
Servicii acordate:
Solicitanţi elegibili:Reprezentanţii mediului de afaceri.
-Descărcaţi formularul de aplicare;
Termen limită: Aplicările vor fi acceptate pe parcursul anului
Procedura de lucru va consta în completarea unui formular în care solicitantul va expune problema. De asemenea formularul va conţine datele de contact ale companiei, persoana responsabilă şi domeniul de activitate. În urma identificării institutului responsabil, beneficiarului i se va pune la dispooziţie contactul persoanei responsabile din cadrul institutului, urmând realizarea unei colaborări directe între aplicant şi donatorul de expertiză.
Modalităţi de monitorizare: Centrul va monitoriza (timp de doi ani de la identificarea soluţiei) printr-un sondaj periodic, procesul de soluţionare şi cel de aplicabilitate a rezultatului obţinut pe piaţă.
Principii fundamentale:
Beneficiarii:
Centrul oferă asistenţă tehnică şi informaţională mediului de afaceri, în mod preferenţial Intreprinderilor Mici şi Mijlocii:
Drepturile şi atribuţiile de bază: Pe perioada activării Centrului, reprezentanţii mediului de afaceri vor beneficia de sprijin în realizarea şi exercitarea efectivă a drepturilor lor de a participa şi de a fi informaţi referitor la toate oportunităţile existente.
Stay informed on our latest news!
Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic